Mănăstirea Agafton este un loc de neuitat, ascuns în codrii Botoșanilor, la doar 8 kilometri de municipiul Botoșani, în satul Agafton, comuna Curtești. Acest așezământ monahal reprezintă una dintre cele mai vechi și fascinante vetre de spiritualitate din nordul țării, fiind cunoscută pentru atmosfera de pace și pentru istoria sa bogată, plină de evenimente legate de credință, pădure și mister.
Originea mănăstirii și legenda stejarului sacru
Istoria mănăstirii începe în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, o epocă în care dealurile din zonă erau acoperite de păduri adânci și neumblate. În acest ținut sălbatic s-a retras ieromonahul Agaton (numit în popor Agafton), un pustnic sosit de la o mănăstire vecină – cel mai probabil Mănăstirea Doamnei, ctitoria Elenei Rareș, astăzi dispărută.
Timp de zece ani, sihastrul Agafton s-a nevoit în post și rugăciune alături de doi ucenici, devenind un duhovnic căutat și respectat în întreg ținutul. Legendă locului spune că, într-o zi, pe când se sprijinea de un stejar falnic din pădurea Baisa, bătrânul călugăr a auzit glasuri îngerești cântând troparul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil direct din tulpina copacului. Mișcat de minune, el a tăiat stejarul și a ridicat o primă bisericuță din trunchiul acestuia.
De la schit de călugări la mănăstire boierească, Agaftonul a evoluat prin secole, transformându-se dintr-un loc de rugăciune modest într-un complex monahal influent. Deși a început ca un schit modest de călugări la începutul secolului al XIX-lea, destinul Agaftonului s-a schimbat radical până la jumătatea aceluiași veac. Complexul s-a extins rapid, transformându-se într-una dintre cele mai mari și influente mănăstiri de maici din întreaga Moldovă.
Legătura cu Eminescu și mormântul poetului
Agaftonul ocupă un loc cu totul special și în istoria literaturii române, fiind strâns legat de copilăria și tinerețea lui Mihai Eminescu. Poetul vizita des mănăstirea, petrecând zile întregi în liniștea chililor, atras de prezența mătușilor sale din partea mamei (Raluca Iurașcu), dar și a unei verișoare.
Patru femei din familia extinsă a poetului își dorm aici somnul de veci: Olimpiada (mătușă, care a îndeplinit și rolul de stareță a mănăstirii, având mormântul chiar lângă biserica veche), Fevronia (mătușă), Sofia (mătușă) și Velisaria (verișoară). Amintirea poetului este vie și astăzi la Agafton. În anul 2002, cu sprijinul autorităților locale, măicuțele au ridicat în incinta mănăstirii un mic monument dedicat lui Eminescu, dominat de un bust al acestuia, transformând locașul într-un punct de pelerinaj nu doar spiritual, ci și cultural.
Adrian Cross
Be First to Comment