Anti-bribery.org a făcut un sondaj în toată România pentru a afla care sunt spitalele în care bolnavilor li s-a solicitat cel mai des atenții. Statistica a fost postată de curând, iar Spitalul Județean Mavromati ocupă o poziție fruntașă.
Într-un top al spitalelor în care bolnavilor li se întâmplă cel mai des să dea mită doctorilor, asistentelor sau altor angajați, Spitalul Județean din Botoșani ocupă poziția a 10-a. La o primă vederea, poate că nu pare a fi foarte grav. Situația este mai delicată dacă privim clasamentelor din punct de vedere al orașelor.
Bucureștiul are cele mai multe spitale, prin urmare ocupă prima poziție. Spitalul Județean de Urgență Brăila este pe poziția a 2-a, Ploieștiul ocupând ultima poziție de pe podium.. Apoi urmăm noi, cu Spitalul Județean „Mavromati” Botoșani, și Piteștiul, pe poziția a 4-a, pentru o bine meritată mențiune.
Uneori din dorința de a se face bine, alteori la insistența doctorilor, oamenii sunt nevoiți să plătească pentru unele servicii pentru care sunt asigurați, prin urmare sunt gratuite. Dar, fiind la necaz, bolnavii dau totul doar pentru a se pune pe picioare. Iar asta pune bazele unei tradiții de a pune doctorului, asistentelor, anestezistului sau a altor angajați o mică atenție în buzunar. Și chiar dacă este ilegal, puțini sunt angajații care refuză banii de la bolnavi.
Be First to Comment