FC Botoșani este una dintre puținele echipe din Liga 1 care au dat dovadă de stabilitate de când au promovat. Au alternat meciurile spectaculoase cu cele mediocre, însă în cea mai mare parte a timpului s-au bucurat de toată susținerea suporterilor botoșăneni care au venit la meciuri în număr mare, chiar dacă nu au beneficiat de cele mai bune condiții.
Iar în viitor, dacă FC Botoșani va reuși să rămână pe principala scenă a fotbalului românesc, este foarte probabil ca numărul de spectatori să crească.
FC Botoșani va avea un stadion nou de 8000 de locuri, după un model englezesc.
În primul rând, noul stadion va fi acoperit. Astfel, botoșănenii își vor putea susține echipa favorită chiar și când vremea nu este favorabilă fotbalului. Mai mult decât atât, astfel poate fi protejat și gazonul. Pista pentru atletism va fi eliminată, iar astfel suporterii vor fi mai aproape de jucători și de întreaga acțiune.
Sunt prevăzute noi clădiri în apropiere dar și locuri de parcare, care momentan nu sunt suficiente. Va rămâne totuși instalația pentru nocturnă dar cea de încălzire a gazonului.
15 milioane de euro va costa noua arenă din Botoșani, estimează Valeriu Iftime. De realizarea acestui proiect se va ocupa Compania Națională de Investiții.
Be First to Comment