Press "Enter" to skip to content

Peste patru milioane de ucraineni au intrat în România

Peste patru milioane de ucraineni au intrat în România de la începutul războiului din ţara vecină, potrivit datelor Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (IGPF).

Poliţia de Frontieră informează că au intrat în România, prin punctele de la graniţă, 66.244 de persoane, dintre care 4.681 de cetăţeni ucraineni.

Potrivit unui comunicat transmis luni, prin punctele de frontieră din întreaga ţară au efectuat formalităţile de control, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire, aproximativ 138.600 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 30.500 de mijloace de transport.

Începând cu 10 februarie 2022 (perioadă pre-conflict), au intrat în România 4.000.661 de cetăţeni ucraineni.

În zonele de competenţă, punctele de trecere şi „frontiera verde”, poliţiştii au constatat 30 de fapte ilegale (16 infracţiuni şi 14 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, iar valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la 7.700 de lei.

Au fost ridicate bunuri în vederea confiscării în valoare de aproximativ 570.000 de lei.

Vezi si:  Minune? S-a scos la licitație proiectul de asfaltare a celor 3 km dezastruoși de la Prăjeni

Duminică nu s-a permis intrarea în ţară a 21 de cetăţeni străini care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi ieşirea a 17 cetăţeni români, din diferite motive legale.

Şoferii de camioane din Ucraina sunt nemulţumiţi din cauză că de la începutul săptămânii aşteaptă la cinci kilometri distanţă de Isaccea să ajungă în vama româno-ucraineană pentru a trece Dunărea cu bacul şi pentru că mulţi dintre ei îşi vor petrece Paştele fără să ajungă acasă, la familii, şi-ar dori ca autorităţile române să ia o decizie ca maşinile mici să fie îndrumate spre vama din Giurgiuleşti, judeţul Galaţi.

Ei spun că perioada mare de aşteptare pentru tiruri este cauzată de numărul crescut al autoturismelor care preferă să treacă vama prin punctul Isaccea, datorită faptului că astfel drumul este mai scurt şi nu mai trebuie să plătească nici bacul care trece Dunărea de la Galaţi sau Brăila şi nici taxele vamale pentru trecerea pe teritoriul Republicii Moldova, care se achită la vama din Giurgiuleşti, judeţul Galaţi.

Vezi si:  55 noi cazuri de coronavirus la Botoșani. În țară sunt peste 10.000 de persoane confirmate

DISTRIBUIE !

Shares

Be First to Comment

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *