Press "Enter" to skip to content

Viorica Dăncilă a venit să își arate mușchii la Botoșani. Nu a vrut să vadă însă cum arată drumurile din județul nostru

Deși a declarat cu mândrie că este mai puternică decât toți adversarii la prezidențiale la un loc, Viorica Dăncila a mers doar în locurile frumoase din județ. Iar printre acestea nu se regăsesc și drumurile din Botoșani.

A fost exact ca pe timpul lui Ceaușescu. S-au închis parcări, s-a dat cu mătura dis de dimineață, au venit susținătorii de bună voie sau îndemnați de alții și s-au oferit multe flori. Veselie mare la Botoșani!

Președintele PSD Botoșani, Doina Federovici, a fost mâna dreaptă a fostului premier Viorica Dăncilă și a condus-o cu mândrie prin câteva puncte strategice din județ. Au preferat localitățile în care PSD câștigă alegerile de cele mai multe ori în mod detașat, însă nu au fost prezentate și punctele mai puțin plăcute ale județului: drumurile pe care botoșănenii circulă zilnic.

A putut fi citită mâhnirea pe chipul PSD-iștilor dați jos de la guvernare prin moțiune de cenzură, afișând un optimism fals pentru niște alegeri date ca pierdute încă de la început. De aceea poate nu au mai avut chef să vadă Drumul Strategic cu care au amăgit întreg județul.

Ba chiar, Daniel Câșlariu a ținut să îi arate personal starea drumurilor duamnei care a declarat că a scos țara din noroaie. Din motive personale, nu a putut ajunge la Botoșani pentru a o întâmpina cum se cade, însă a așteptat-o la Dorohoi cu un banner cu două imagini care ne arată starea drumurilor din Botoșani.

Să-i arătăm Cezarului numai ce vrea să vadă!

Putem adapta o veche zicală. Nu s-a dorit ca fostul premier al României să fie deranjat cu problemele reale ale cetățenilor din Botoșani, așa că oamenii care se ocupau cu paza și buna desfășurare a evenimentului au avut grijă să îl țină departe pe Daniel.

Iar pentru a da bine în fața oamenilor, l-au chemat înăuntru, acolo unde foarte probabil ar fi fost ignorat.

Daniel Câșlariu, un tânăr din popor după cum se declară, nu a răspuns invitației, cerând să vorbească afară, de față cu toată lumea, deoarece nu are nimic de ascuns. Aceste discuții publice nu îi sunt favorabile Vioricăi Dăncilă, nu numai din motive gramaticale, așa că nu ar trebui să ne mire faptul că invitația nu a fost acceptată.

A vorbit, la interior, cu electoratul său și nu s-a arătat dispusă să poarte un dialog cu contestatarii civilizați și cu bună intenție. S-a rezumat la cei ușor de manevrat, la cei cu aceeași orientare politică și la cei care zeci de ani votează trandafirii și rămân numai cu țepii.

Be First to Comment

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *