Pe rețelele de socializare a circulat ieri o singură veste: Italianul a murit. Este vorba despre tânărul care își ducea veacul pe bulevard, în zona bisericii Rosetti de ani de zile.
A avut loc însă o răsturnare de situație fericită, iar zvonul a fost unul fals, reprezentanții Spitalului Județean Botoșani infirmând zvonul care a circulat rapid în tot orașul.
Constantin, după numele său real, avea 33 de ani și și-a petrecut o parte bună a vieții sub cerul liber. Stilul său de viață și posibilele probleme psihice de care suferea i-au adus însă sfârșitul.
Astăzi, o altă răsturnare de situație a avut loc, însă nu la fel de fericită ci dimpotrivă: Italianul a murit, de data aceasta cu adevărat conform reprezentanților spitalului județean. Acesta a fugit din spital iar temperaturile reduse de aseara, ajutate și de problemele de sănătate de care Italianul suferea, au cauzat decesul acestuia chiar în apropierea spitalului.
Era bolnav de ciroză și suferea probabil de multe alte afecțiuni, însă cu toate acestea a reușit să plece din spital cu ușurință, ceea ce i-a cauzat decesul. Polițiștii au deschis o anchetă și rămâne de văzut dacă va fi cineva tras la răspundere pentru această situație nefericită.
Italianul ar mai fi fugit o dată de dimineață și, chiar dacă a fost adus înapoi, nu au fost luate măsurile necesare pentru a fi prevenită această situație.
Italianul este doar unul dintre oamenii pentru care nu se poate face nimic, sau nu se dorește. Statul este indiferent la astfel de cazuri, deși este responsabil și de oamenii cu probleme, așa cum era Italianul.
Be First to Comment