Press "Enter" to skip to content

O educatoare din Cotârgaci i-a cerut ajutorul lui Daniel Câșlariu pentru o familie săracă

Daniel Câșlariu a devenit principalul sprijin pentru foarte multe familii amărâte din județ, iar realizările sale l-au ajutat să devină cunoscut în întreg Botoșaniul. Prin urmare, atunci când o familie necăjită are nevoie de o mână de ajutor, de cele mai multe ori Daniel este cel care face apelul umanitar.

Tot la Daniel Câșlariu a apelat și o doamnă educatoare din județ, nu la autorități sau la conducătorii de județ. Iar asta deoarece știa că Daniel nu va fi indiferent, așa cum sunt autoritățile.

Apelul umanitar este pentru familia Apotrosoiei din satul Cotârgaci, comuna Roma. Educatoarea a solicitat ajutorul lui Daniel, văzând că cei mici nu au hăinuțe și rechizite pentru grădiniță și școală. Mai mult decât atât, tatăl are un handicap care nu îi permite să lucreze, așa că doar mama se ocupă de întreținerea familiei, lucrând cu ziua prin sat.

Cu toate acestea, copiii iubesc școala, drept urmare fata cea mare nu s-a oprit în clasa a 8-a, precum mulți copii care provin din familii sărace, ci a mers mai departe la liceu, în Botoșani.

Daniel nu a stat prea mult pe gânduri, așa că a mers la ei cu produse alimentare, jucării și rechizite. Doar că aceștia mai au nevoie de hăinuțe pentru iarnă dar și de lemne de foc.

Cine dorește să ajute, poate suna la numărul de telefon al familiei: 0747093818.

Be First to Comment

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Mission News Theme by Compete Themes.