Press "Enter" to skip to content

Lege doar pentru fraieri? Rareș Bogdan a organizat o petrecere aniversară cu 100 de persoane pentru fiica sa

Mai multe imagini care surprind o petrecere de dimensiuni mai mari decât limitele impuse de restricțiile actuale au ajuns în presă. Acestea au fost realizate cu ajutorul unei drone și au fost publicate de către Libertatea, care a preluat pozele de la un jurnalist din Cluj.

Petrecerea a fost organizată de europarlamentarul PNL Rareș Bogdan cu ocazia aniversării zilei de naștere a fiicei sale. La eveniment ar fi participat peste 100 de persoane.

Parcarea plină de mașini și totodată faptul că majoritatea invitaților petreceau la interior, ceea ce desigur că este interzis, ne arată faptul că nu a fost respectată nici o regulă pentru a opri răspândirea virusului COVID-19.

Managerul restaurantului Da Vinci, acolo unde a avut loc petrecerea, a confirmat faptul că au fost persoane și în interior, negând însă numărul mare.

Totuși, din fotografiile realizate se poate observa clar faptul că în curte și pe terasă erau mult prea puține persoane, iar astfel deducem faptul că cea mai mare parte a invitaților au petrecut în interiorul restaurantului.

Vezi si:  Nu numai Romania ia o pauza de la Eurovision, in total, 11 tari au decis sa nu mai participe la acest concurs

Această iresponsabilitate a europarlamentarului PNL ne arată din nou că legea pare a fi doar pentru cetățenii de rând (fraierii) și mai puțin pentru mai marii politicieni (șmecherii).

Rareș Bogdan încă nu a oferit un răspuns oficial în legătură cu aceste acuzații.

DISTRIBUIE !

Shares

Be First to Comment

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *