Deputatul PSD Botoșani Răzvan Rotaru a fost implicat într-un scandal petrecut pe aeroportul din Salcea. Cu pretextul că își aștepta fratele, chiar în noaptea dintre ani, deputatul PSD de Botoșani a oprit într-un loc nepermis, motiv pentru care un polițist a intervenit pentru a-și face datoria.
Polițistul i-a cerut deputatului PSD să elibereze zona, dat fiind faptul că parcase neregulamentar, iar de aici a început scandalul. O mare parte din tot acest scandal a fost filmat de către polițist, filmare în care poate fi observat cu ușurință tupeul și aroganța de care parlamentarul botoșănean a dat dovadă.
Întreaga întâmplare a fost relatată de către Bogdan Bănică, președinte executiv al Sindicatului Național al Polițiștilor din România SNPR DECUS, pe Facebook.
Deputatul PSD Răzvan Rotaru a refuzat să prezinte actele, impunându-și statura de deputat cu ajutorul unui ecuson, considerându-se astfel superior față de cetățenii de rând. Mai mult decât atât, la finalul disputei, Răzvan Rotaru l-ar fi amenințat pe polițist, anunțându-l că va lua măsuri imediat ce va ajunge la București.
În final, acesta a fost sancționat contravențional pentru oprire neregulamentară, pentru nerespectarea indicațiilor polițistului, pentru neprezentarea documentelor pentru control dar și pentru tulburarea liniștii publice. Astfel, s-a ales cu permisul suspendat dar și cu o amendă de 2.240 lei. Mai mult decât atât, pentru amenințările sale, Răzvan Rotaru va primi și o plângere penală.
Justificarea deputatului de Botoșani? Faptul că erau deja și alte mașini parcate, așa că în opinia sa avea tot dreptul să contribuie la încălcarea legii pe care el ar trebui să o respecte mai mult decât oricine.
Be First to Comment