Mare zarvă astăzi în presa botoșăneană după ce PSD Botoșani a aruncat cu banii să le publice comunicatul de presă în care președintele PSD Botoșani, Doina Federovici, critică PNL pentru lipsa de rezultate în cazul drumului Botoșani – Târgu Frumos. Îi acuză, în principal, că nu sunt în stare să finalizeze ultima etapă a procedurilor realizate de PSD.
Că PSD a avut nevoie de aproape un întreg mandat să ducă la finalizare aceste „proceduri”, de ce nu zice – oare – nimic? Poate pentru că au gândit-o în așa fel, încât să meargă prosteala și pentru mandatul următor. Politicenii botoșăneni s-au cam învățat să amâne și să facă propagandă cu proiecte de drumuri pe care apoi nu le mai finalizează.
În ultimii 16 ani, PSD a avut la CJ Botoșani 42 de mandate + 18 mandate sub forma USL. PNL a avut 33 de mandate + 18 sub forma USL, în 2012. La nivel de țară, treaba stă cam așa:
Diferență de la cer la pământ, doamnă!
Da, PNL este de blamat pentru că nu s-au omorât nici ei la rândul lor să facă drumuri în Botoșani. Dar înainte de toate, să nu uităm cine este principalul vinovat. Unde sunt drumurile făcute de PSD în Botoșani? Unde este drumul bun către Iași? Sau Drumul Strategic? Autostrăzi?
Nu vă este rușine vouă, celor care vă numiți PSD Botoșani? Vouă și celor care vă promovează mesajul propagandistic… vouă care nu ați făcut NIMIC pentru județul Botoșani?
Be First to Comment