Austria, care ani de zile a blocat aderarea noastra la spatiul de libera circulatie, a cedat, in cele din urma. Dar nu de tot. Romania devina membra Schengen doar cu frontierele aeriene si maritime. Ridicarea controalelor la frontierele terestre mai are de asteptat.
Unul dintre principalele puncte de negociere care a facut Austria sa se razgandeasca a fost angajamentul guvernului ca Romania va primi migranti clandestini, in special din Afganistan si Siria. Unele voci din societatea civila spun ca tara noastra facut o concesie prea mare, prin acceptarea cladestinilor, si a primit, la schimb prea putin. Ridicarea controalelor la frontierele aeriene si maritime e un avantaj, insa cele mai mari probleme si cheltuieli sunt in privinta frontierelor terestre.
Potrivit deciziei luate in unanimitate de tarile membre in Uniunea Europeana, ridicarea controalelor la frontierele aeriene ale Romaniei si Bulgariei ridica va avea loc pe 31 martie, 2024. Incepand cu acea data, cetațenii români vor putea calatori liber pe cale aeriana în interiorul Uniunii Europene și în statele asociate Schengen (Islanda, Liechtenstein, Regatul Norvegiei și Confederația Elvețiană), dată fiind eliminarea controalelor la frontierele interne aeriene dintre România și aceste state. De asemenea, sunt eliminate si controalele la frontierele maritime.
Acordul va putea fi aplicat incepând din martie, fiindca atunci companiile aeriene isi vor modifica planurile de zbor, intrucât va implica o schimbare a terminalului de sosire, fara a fi nevoie sa treaca prin controlul pașapoartelor.
”Este o zi de mare mandrie pentru Bulgaria si România. Decizia de a elimina controalele la frontierele interne aeriene si maritime cu Bulgaria si Romania este un pas important pentru aceste tari şi pentru spaţiul Schengen. Ambele ţări au muncit din greu. Ambele ţări o merită. Vor face Schengen şi mai puternic”, a comentat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
MM
Be First to Comment