În contextul în care Drumul Strategic pare a fi mai degrabă propagandă politică, o promisiune cu șanse tot mai mici de a fi îndeplinită, cetățenii din Botoșani își pierd răbdarea și anunță noi proteste.
Este și cazul lui Daniel Câșlariu, un tânăr din Trușești cunoscut pentru inițiativele sale de a-și arăta nemulțumirile sub diferse forme de protest. Este de asemenea reprezentantul unei organizații numite Grup Civic Botoșani, care promovează și acțiuni umanitare.
Daniel anunță un nou protest dacă autoritățile nu vor începe lucrările de plombare pentru drumul care leagă orașul Botoșani de localitățile Trușești, Todireni, Răuseni șamd.
Acesta cere autorităților să se țină de cuvânt și să plombeze nenumăratele gropi de pe acest drum, ceea ce au promis la fiecare protest însă nu au pus în aplicare. În caz contrar, amenință că va bloca localitatea Trușești până când reprezentanții Consiliului Județean vor veni să discute personal cu cetățenii nemulțumiți.
Be First to Comment