Nu mai putin de 65 de persoane au fost aduse de politisti la audieri intr-un dosar de falsificare a certificatelor de incadrare in grad de handicap in vederea obitinerii dreptului la pensie publica anterior stagiului minim.
Prejudiciul e estimat la 4.800.000 de lei. Cele 65 de persoane au fost aduse in urma a 46 de perchezitii domiciliare. Inspectoratului General al Politiei Române – IGPR – a precizat ca in cursul anului 2022, politisti ai Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate Bucuresti – Serviciul de Combatere a Finantarii Terorismului si Spalarii Banilor s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul ca ar fi fost falsificate si ar fi fost puse la dispozitia unui numar mare de persoane certificate de incadrare in grad de handicap, in vederea obtinerii dreptului la pensie publica anterior indeplinirii stagiului minim de cotizare cu 15 ani, fiind constituit un dosar penal, sub supravegherea Parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti. Din cercetari a reiesit ca, incepand cu anul 2019 si pana in prezent, mai multe persoane, din municipiul Bucuresti si din judetele limitrofe, care doreau sa se pensioneze, dar nu aveau vechimea necesara, ar fi solicitat si ar fi obtinut pensie publica, in baza unor certificate de incadrare in grad de handicap falsificate, invocand o prevedere legala ce ofera facilitatea pensionarii anticipate a persoanelor cu handicap.
Persoanele in cauza ar fi beneficiat de reducerea stagiului minim de cotizare cu 15 ani, fraudand in acest fel bugetul asigurarilor de stat. Au fost identificate, pana acum, peste 60 de persoane care beneficiaza, fara drept, de pensie publica de stat, valoarea cumulata a prejudiciului cauzat bugetului asigurarilor de stat fiind de peste 4.800.000 de lei.
In urma perchezitiilor, au fost ridicate documente, instrumente folosite la falsificarea documentelor, sume de bani in lei si valuta, telefoane mobile, precum si medii de stocare a datelor.
Marilena
Be First to Comment