Anuntul surpriza facut de presedintele Klaus Iohannis privind candidatura sa la functia de secretar-general NATO nu a fost niciodata luat in serios. Cel putin nu in strainatate. Chiar daca pe la noi, prin Romania, unii jurnalisti sau asa-zis analisti incercau – din nestiinta sau din diverse alte interese – sa acrediteze ideea ca ar avea sanse. Se stia din start ca nu are. Toti “greii” din NATO (SUA, Marea Britanie, Franta, Germania) anuntasera deja ca il sprijina pe premierul Olandei, Mark Rutte. Teoretic, si Iohannis stia foarte bine ca sansele lui sunt zero. Totusi, de ce a ales sa fie ridicol? De ce a facut aceasta cascadorie?
Una dintre explicatii: a fost prost sfatuit
Este foarte posibil ca din turnul lui de fildes, presedintele sa nu fi avut perceptia corecta a realitatii. Iar oamenii din preajma lui, comportandu-se amatoristic, au intretinut, poate, ideea ca fiind din zona de razboi (avem granita cu Ucraina) Iohannis ar avea un atu. Total gresit: cutuma este ca niciodata, in nicio institutie de anvergura, criteriul vecinatatii nu este un atu, ci dimpotriva, un dezavantaj. Asta pentru ca se stie ca cine e prea aproape de o un subiect delicat, nu poate judeca limpede, e subiectiv. Or NATO nu are nevoie de un personaj subiectiv la conducere.
Cea mai plauzibila explicatie: e disperat si spera sa obtina altceva
Cel mai probabil, Iohannis vrea, in realitate, sa forteze mana mai marilor lumii. Stie ca nu va obtine functia de secretar-general NATO, dar vrea sa se insinueze cumva in discutiile privind alte posturi. Dupa ce ani la rand nu a cracnit in fata deciziilor luate la Bruxelles sau Washington, Iohannis considera poate ca e normal ca el, personal, sa culeaga roadele. Nu este exclus sa vizeze un post nou, ce va fi infiintat in toamna, acela de inalt reprezentant UE pentru Aparare. Cum Uniunea Europeana se militarizeaza si vorbeste despre inarmare ca despre cea mai urgenta chestiune, se va infiinta un post nou dedicat exclusiv apararii si inarmarii.
MM
Be First to Comment