Nu de puține ori și-au arătat revolta cetățenii din Botoșani față de tramvaiele vechi de zeci de ani care asigură și astăzi transportul public în oraș. Ba, chiar mai mult decât atât, șinele la fel de vechi sunt într-o stare foarte proastă, ceea ce a dus la foarte multe incidente mai puțin plăcute.
Tramvaiele blocate în mijlocul intersecțiilor sau chiar sărite de pe șine au fost tot mai multe în ultimul timp. Prin urmare, vestea că transportul public de călători din Botoșani va beneficia de 9 tramvaie de 18 metri e primită cu încântare de cetățenii care călătoresc cu tramvaiul.
Din cele 18 tramvaie, 5 vor circula pe ruta 101 și 4 pe ruta 102. Achiziția este posibilă în urma accesării fondurilor europene, datorită Programului Operațional Regional, coordonat de MDRAP.
Investiția are o valoare totală de 71.626.563,49 de lei iar durata de implementare a proiectului este de până la 48 de luni.
Vom vedea dacă se vor face îmbunătățiri și pentru șinele pe care circulă tramvaiele, acestea cauzând foarte multe probleme șoferilor botoșăneni.
Be First to Comment