În mai multe județe din țară, printre care se află și Botoșani, au fost făcute percheziții domiciliare pentru destructurarea unei grupări infracționale formată atât din cetățeni români cât și străini.
Întreaga operațiune a avut loc pe 8 iulie 2020. Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești și procurorii D.I.I.C.O.T au efectuat 61 de percheziții domiciliare, punând în executare 79 de mandate de aducere în următoarele județe: Prahova, Dâmbovița, Ilfon, Teleorman, Giurgiu, Botoșani, Dolj, Constanța și Municipiul București.
Din grupul infracțional organizat făceau parte inițial 9 membri atât români cât și străini, iar din 2019 până în prezent grupul s-a tot extins.
Aceștia realizau permise de conducere false pentru cei care, incapabili fiind să obțină permisul pe merit, preferau să plătească până la 3000 de euro pentru dreptul de a conduce autovehicule.
Până la ora actuală se presupune că cel puțin 50 cetățeni au obținut permise în acest mod ilegal.
Sursă foto: Playtech.ro
Be First to Comment