Astăzi, 15 ianuarie 2020, se sărbătoresc 170 de ani de la nașterea poetului botoșănean Mihai Eminescu. Această zi coincide cu Ziua Culturii Naționale, ocazie cu care atât în Botoșani cât și în întreaga țară au loc diferite evenimente și manifestări care includ, desigur, momente eminesciene.
La Botoșani a fost organizată o ședință festivă a Consiliului Local Botoșani, în cadrul căreia s-a votat acordarea titlului de Cetățean de Onoare scriitorului Liviu Stoiciu.
S-au depus jerbe la statuia lui Mihai Eminescu din fața Teatrului care îi poartă numele, într-un decor destul de trist dacă privim starea în care se află Teatrul Mihai Eminescu.
Mihai Eminescu (sau Mihail Eminovici, după numele de la naștere) s-a născut pe 15 ianuarie 1850, în Botoșani și a murit 39 de ani mai târziu, pe 15 iunie 1889 la București. Este considerat atât de către cititori cât și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetice din literatura română.
Debutul în literatură l-a avut în anul 1866, atunci când a prezentat primele manifestări literare. La moartea profesorului de limba română Aron Pumnul, apare într-o broșură intitulată „Lăcrămioarele învățăceilor gimnaziști” în care este publicată și poezia „La mormântul lui Aron Pumnul” semnată de M. Eminoviciu.
A studiat la Viena și la Berlin, urmând Facultatea de Filozofie și Drept. La Berlin și-a urmat doctoratul, susținut cu o bursă de către Junimea, însă deși a urmat cu regularitate cele două semestre, nu s-a prezentat la examene.
În 1877 Mihai Eminescu s-a mutat la București, fiind redactor și ceva mai târziu redactor-șef la ziarul Timpul. În acea perioadă a înregistrat o activitate publicistică remarcabilă, activitate care a avut însă efecte negative asupra stării sale de sănătate.
A fost internat pe 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuța din București, iar mai apoi a ajuns la sanatoriul Caritas. A fost diagnosticat cu demență și a murit pe 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineața.
George Călinescu a scris despre moartea lui Mihai Eminescu:
„Astfel se stinse în al optulea lustru de viață cel mai mare poet, pe care l-a ivit și-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie și peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, și câte o stea va veșteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-și strângă toate sevele și să le ridice în țeava subțire a altui crin de tăria parfumurilor sale.”
Be First to Comment